Muza Cea Posacă și Războiul lui Eminescu

Cine e acel ce din mormânt se ridică
Și calcă din vers pe vers încrezător
Cine e cel ce adună oaste fără frică
Și cântă din cântu-i vers nemuritor
 
Emirul Eminescu se scoală să lupte
Se uită în juru-i la vajnica-i armată
Ridică a sa pană, gata să înfrunte
Cu-a sa armată din mormânt sculată
 
Se uită înainte și-o oaste câtă frunză și iarbă
Stă înaintea lui, viața din piept să îi smulgă
Cu toții vrășmași vor sângele-i să-i soarbă
Cu mii de sulițe, inima să-i străpungă
 
În urmă cu doar câteva luni, când am scris poezia care dă titlul acestei cărți, nici nu m-am gândit că aveam să o public chiar de ziua luceafărului poeziei românești, Mihai Eminescu.
Lucrurile s-au așezat în așa fel încât publicarea acestei cărți vine ca o necesitate în acest moment.
Poezia românească e în criză și se dă o luptă culturală care afectează întreg spectrul artei scriitoricești în ansamblul ei.
Este nevoie de o revoluție, una pe care doar scriitorii care susțin o cultură autentic românească și nu una de împrumut, adusă de peste hotare, o pot iniția.
Un război ce trebuie să înceapă cu poezia, deoarece este arta cea mai atacată și mai umilită în ziua de azi, când veleitari de tot felul se autodenumesc poeți, străpungând fini mâini ale celei mai frumoase dintre arte.
 
În negru mă îmbrac, în astă zi și pe genunchi mă așez
Inima mi-e grea și tâmplele îmi bubuie de durere
Încerc să deschid gura, dar nu pot să v-adresez
Emirul mă privește și slova lui îmi dă mângâiere
 
Haini lupi se-ațâță, la război s-o pornească de-îndată
Să muște, să rupă, s-apuce măcar puțin să mănânce
Dar Emirul saltă privirea și o pornește înspre poartă
Privirea lui Eminescu e semeață și ea a prinț aduce
 
Mulți se întreabă de ce nu se mai citește carte, dar motivul e atât de simplu încât aproape toți refuză să îl vadă.
Internetul e plin de mizerii ce se proclamă poezii, și pentru că poezia e cel mai ușor de atacat, tot mai mulți își arogă titlul de scriitor de poezie, recte de poet.
Și iată cum începe Războiul lui Eminescu…