Publicistica - Opera Completa - Vol. 2 - Mihai Eminescu

Publicistica - Opera Completa - Vol. 2

von Mihai Eminescu

  • Veröffentlichungsdatum: 2013-06-29
  • Genre: Politik und Zeitgeschehen

Beschreibung

Atîtea programe au apărut în ţară la noi de patrusprezece ani încoace, emanate ba de la guverne provizorii, ba de la partizi, ba de la personalităţi politice izolate, şi atîtea decepţiuni amare au urmat tuturora încît orice om cu bun- simţ trebuie să învingă un sentiment de sfială cînd încearcă a recuceri pentru cuvîntul ,,program" înţelesul lui adevărat de serie de principii mărturisite, împărtăşite sincer de mii de cetăţeni, realizabile. Ceea ce se cere de la o profesie de credinţe politice este desigur, înainte de toate, ca ea să corespunză cu simţimintele şi aspiraţiunile legitime ale ţării şi să fie adaptată instituţiunilor ei. S-ar putea într-adevăr imagina un sistem de idei politice, folositoare chiar, care să nu fie conforme cu sentimentele şi aspiraţiunile ţării, dar în lumea strictei necesităţi un asemenea sistem n-ar fi cu mult mai mult decît productul unei imaginaţii fecunde.
Căci un principiu absolut, netăgăduit de nici un om cu bun-simţ, este ca. o stare de lucruri rezultă în mod strict cauzal dintr-o altă stare de lucruri premergătoare şi, fiindcă atît în lumea fizică cît şi cea morală, întîmplarea nu este nimic alta decît o legătură cauzală. nedescoperită încă, tot astfel aspiraţiunile şi sentimentele sînt rezultatul neînlăturat al unei dezvoltări anterioare a spiritului public, dezvoltare ce nici se poate tăgădui, nici înlătura. 0 profesie de credinţe politice care ar face abstracţie de linia generală descrisă prin spiritul public nu s-ar deosebi cu mult de scrierile regelui Iacob al Angliei, de Utopia lui Thomas Morus, de Statul ideal al lui Plato, de Contractul social al lui Jean Jacques Rousseau.

Impressum und Kontakt

Software © by Hi Web Wiesbaden
Alle Rechte vorbehalten